Mai sunt 10 zile până când Consiliul Uniunii Europene pentru Justiție și Afaceri Interne va dezbate și este așteptat să ia o decizie în ceea ce privește aderarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen, alături de cele 26 de țări membre.
UPDATE ora 21:40 – Suedezii nu se mai opun intrării României în spațiul Schengen. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: „Va face UE mai sigură”
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a mulțumit social-democratului suedez Ardalan Shekarabi, luni, pentru declarația sa pozitivă referitoare la susținerea aderării României la Spațiul Schengen, care vine în urma discuției telefonice dintre cei doi pe 22 noiembrie.
Inițial, social-democrații suedezi s-au opus aderării României. Apoi, însă, reprezentantul acestora a avut o discuție cu ministrul român de Externe și luni a anunțat că sprijină aderarea.
„Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația dumneavoastră pozitivă de astăzi privind aderarea României la Schengen, și ca urmare a discuției noastre foarte bune & complete din 22 noiembrie. Aderarea României va face UE mai sigură”, a scris Aurescu pe Twitter. (Citește continuarea AICI)
UPDATE ora 13:52 – Sondaj CURS: Românii, optimiști în privința șanselor de aderare la Spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2022
Românii sunt optimiști în privința șanselor țării noastre de a fi admisă în Spațiul Schengen până la finalul anului 2022, potrivit unui sondaj CURS, realizat la nivel național în perioada 8-22 noiembrie.
Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a publicat datele celui mai recent sondaj de tip omnibus, realizat în perioada 8-22 noiembrie 2022, prin interviuri față în față, pe un eșantion de 1.067 respondenţi, în vârstă 18 ani şi peste. Pentru prima dată, sondajul conține și o întrebare referitoare la Spațiul Schengen.
Astfel, potrivit cercetării sociologice, 13% dintre români sunt siguri că România va fi admisă în Spațiul Schengen, 45% sunt mai degrabă optimiști în această privință, în timp ce 24% dintre români cred că șansele sunt mai degrabă mici pentru ca România să fie admisă în Schengen, iar 11% sunt convinși că acest lucru nu se va întâmpla. (Citește continuarea AICI)
UPDATE ora 12:52 – VIDEO | Bogdan Aurescu: România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la spaţiul Schengen
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni că România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la spaţiul Schengen şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii.
Bogdan Aurescu a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, Gordan Grlic Radman, care se află într-o vizită la București, unde participă la reunuinea miniștrilor de Externe din statele NATO.
„În ceea ce priveşte agenda europeană, am abordat cu domnul ministru în mod prioritar obiectivul pe care ambele state îl urmăresc în această perioadă, şi anume aderarea la spaţiul Schengen, pe fondul celor mai recente evoluţii înregistrate în acest dosar. Împărtăşim o evaluare comună, şi anume aceea că extinderea acestui spaţiu va contribui la întărirea frontierelor externe ale Uniunii Europene, la crearea unui spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient în faţa provocărilor la adresa securităţii interne a Uniunii. Atât România, cât şi Croaţia sunt pregătite pentru aderare şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii şi, de asemenea, este clar că este în interesul Uniunii Europene ca spaţiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state”, a spus Aurescu după întâlnire. (Citește continuarea AICI)
UPDATE ora 08:47 – Bogdan Aurescu: România îndeplinește condițiile puse de Olanda pentru intrarea în Schengen. Ce spune despre Austria și Suedia
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune că, România îndeplinește la acest moment condițiile puse de Olanda pentru a fi de acord cu aderarea țării noastre la spațiul Schengen.
„În ceea ce privește Olanda, a avut premierul Rutte o vizită în România, apoi în discursul său din parlamentul olandez a avut două condiții. Una dintre ele a fost un raport MCV pozitiv, iar raportul de pe 22 noiembrie a fost pozitiv. O a doua condiție a fost o nouă misiune de evaluare la nivel de experți în România ca să verifice anumite elemente ale acquis-ului Schengen. Noi am avut o primă misiune de evaluare în perioada 9-11 octombrie, la care la acel moment experții olandezi nu au participat. Acel raport a fost foarte cuprinzător, misiunea s-a uitat la aproape toate domeniile la care trebuie să ne raportăm când vorbim de aplicarea acquis-ului Schengen iar în final concluziile au fost extrem de pozitive. (Citește continuarea AICI)
Consiliul JAI urmează să aibă loc în zilele de 8 și 9 decembrie. Atunci, miniștrii Afacerilor Interne din statele membre vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România și vor analiza starea generală a Spațiului Schengen.
În acest context, miniștrii vor evalua și progresul în ceea ce privește reglementarea pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor. De asemenea, vor face schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migrației și la situația de-a lungul principalelor rute de migrație, precum și asupra aspectelor legate de afacerile interne ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Mai mult, tot în acest format, miniștrii justiției vor urmări să adopte abordări generale cu privire la digitalizarea cooperării judiciare și la directiva privind infracțiunile de mediu. Aceștia vor discuta despre directiva împotriva proceselor strategice împotriva participării publice (SLAPP) și vor face schimb de opinii cu privire la lupta împotriva antisemitismului. Miniștrii vor urmări să adopte concluzii privind lupta împotriva impunității cu privire la crimele comise în legătură cu războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
De ce nu a intrat România până acum în Schengen
Cu toate că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea cu drepturi depline, spațiul Schengen nu a fost extins în aceste două țări, deoarece guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere. Prin votul lor din 18 octombrie 2022, eurodeputații au reiterat cererea de admitere a celor două țări în spațiul Schengen cât mai curând posibil, subliniind că libertatea de mișcare se află în centrul proiectului UE.
Drumul României spre Schengen, după 11 ani de așteptări, nu duce lipsă de provocări, după pozițiile exprimate de oficiali din Olanda, Suedia și, cel mai recent, Austria.
Recent, Klaus Iohannis s-a declarat încrezător în posibilitatea ca aderarea României la Schengen să se decidă în data de 8 decembrie. Anterior, șeful statului a declarat că este posibilă o amânare cu o lună sau două a deciziei.
Într-unul dintre scenariile avansate recent de europarlamentarul român Victor Negrescu, acesta preciza că se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România.
Europarlamentarul Cristian Bușoi și-a exprimat recent încrederea și optimismul cu privire la aderarea României în Spațiul Schengen, într-un interviu pentru GÂNDUL EXCLUSIV.
În cazul Croației, pe 10 noiembrie 2022 Parlamentul și-a dat acordul pentru cererea de aderare a Croației la spațiul Schengen până la finele lui 2022.
Condițiile de aderare la spațiul Schengen
Pentru a fi acceptat în Schengen, sunt obligatorii următoarele condiții:
Potrivit Parlamentului European, peste 1,25 miliarde de călătorii au loc anual în spațiul Schengen. Controalele interne la frontieră au fost abolite în această zonă, dar statele și-au păstrat dreptul de a reintroduce controale temporare în cazul unor amenințări serioase la adresa politicilor publice sau securității interne.
Totuși, din 2015, pe fondul crizei migrației, precum și a creșterii amenințărilor teroriste transfrontaliere, mai multe state Schengen au reintrodus astfel de controale și chiar le-au prelungit de mai multe ori, iar pandemia de COVID-19 a reprezentat un nou motiv pentru a le reintroduce.
În acest context, la sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a propus revizuirea regulilor ce guvernează spațiul Schengen, pentru a se asigura că reintroducerea controalelor interne rămâne o măsură de ultimă instanță și pentru a încuraja folosirea unor măsuri alternative, cum ar fi controale specifice de poliție și o cooperare îmbunătățită a forțelor de poliție.
„Parlamentul European are în lucru această propunere. Deputații europeni au obiectat în repetate ocazii împotriva reintroducerii frecvente a controalelor, care împiedică libera circulație a persoanelor în UE”, a transmis Legislativul comunitar.